BUCURESTI: Dusterul a adus cresterea economica; Cat costa caldura fara subventie; Cripta lui Dolanescu, "vedeta" noptii albe de la Bellu; Reabilitarea termica din sectorul lui Ontanu, cosmar pentru cetateni; Primaria Capitalei a inceput demolarea monumentului istoric din Calea Grivitei nr. 119
Creşterea PIB de 1,6% în trim. I a fost determinată de creşterea exporturilor cu 40%, iar exporturile au fost împinse de Duster, care au crescut cu 500% pe primul trimestru.
Creşterea Produsului Intern Brut al României în primul trimestru (T1) al acestui an anunţată vineri de Statistică şi aşteptată cu sufletul la gură de întreaga economie a atârnat de un singur fir de aţă - creşterea puternică a vânzărilor Dacia Duster, arată o analiză a Ziarului Financiar.
Astfel, Dusterul a fost cel care i-a adus până la urmă preşedintelui Traian Băsescu mult-anunţata ieşire din recesiune.
Institutul Naţional de Statistică a anunţat vineri o creştere cu 0,6% a PIB-ului pe T1 faţă de trimestrul anterior şi de 1,6% faţă de T1 din 2010, creştere care s-a bazat în primul rând pe exporturi. Mai multe in
ZF
500 de lei în şase luni. Atât economiseşte, la trei camere, un locatar cu centrală proprie faţă de vecinul racordat la reţeaua publică. În România, preţul mediu al gigacaloriei e de 210 lei. În Bucureşti, ajunge la 298 lei, dar sunt zone în care e produsă mai ieftin. Vorbim de preţul nesubvenţionat. Cu subvenţie, acest preţ scade cu aproximativ 60%.
În Bucureşti, de pildă, gigacaloria a avut, în perioada septembrie-decembrie 2010, un preţ de 124 de lei. Dacă subvenţia va fi eliminată total, proprietarul unui apartament cu trei camere, racordat la sistemul centralizat, va plăti, în medie, 500 de lei pentru luna de iarnă şi 240 pentru cea de vară.
Detalii in
Evz
Sute de bucureşteni s-au plimbat sâmbătă noaptea prin Cimitirul Bellu din Capitală, deschis pentru prima oară în cadrul evenimentului anual "Noaptea albă a muzeelor".
Inclus pe harta necropolelor monumentale ale Europei, Cimitirul Bellu a fost deschis, sâmbătă noaptea, pentru bu cu reş teni. Sute de oameni s-au plimbat printre morminte, au ascultat în faţa bisericii concertul unui cvartet ori au privit desenele unor copii de şcoală generală, prezentate într-o ex po ziţie pe aleea principală.
Pensionarii s-au împiedicat pe alei de grupurile de tineri care au venit în vizită la mormântul lui Ion Dolănescu pe trotinete sau pe role.
Emoţionaţi de momentul absolut înălţător de a-i sta aproape maestrului, bătrânii şi-au găsit timp să-i apostrofeze pe puş ta nii care ocupau aleea şi aprin deau brichete aproape de piatra funerară ca să se convingă că acolo doarme, de vreo doi ani, cunoscutul solist.
Amanunte in
Evz
În sectorul 2 al Bucureştiului condus de generalul de muşama Onţanu reabilitarea termică a blocurilor s-a transformat într-un coşmar pentru locuitori. Motivul: firma Construct Plus Giurgiu ce trebuia să facă reabilitarea termică a decopertat în toamnă acoperişul blocurilor, iar ploile din ultimele zile i-au inundat pe locatarii aflaţi la ultimul etaj.
De regulă locuitorii blocurilor unde se face reabilitare termică se consideră nişte oameni fericiţi. Sunt totuşi şi cetăţeni pentru care reabilitarea termică este un coşmar.
Este vorba despre locuitorii blocurilor de pe strada Mihail Glinka ( str. Mihail Glinka nr. 2, a bl. 81, din str. Mihail Glinka nr. 6 , a bl. 53, din str. Mihail Glinka nr. 7, a bl. 64, din str. Mihail Glinka nr. 9 , a bl. 65 din str. Mihail Glinka nr. 11 si a bl.89 din str. Mihail Glinka nr.12).
Mai multe in
Cotidianul
Deşi PUZ-ul care stă la baza proiectului Diametrala Buzeşti - Berzei - Uranus a fost anulat prin sentinţa Tribunalului Bucureşti, Primăria Capitalei continuă seria demolării monumentelor istorice din acest perimetru.
La sfârşitul săptămânii trecute, un alt ansamblu monument istoric din Calea Griviţei nr. 119 a fost desfiinţat, anunţă Asociaţia Salvaţi Bucureştiul.
Reprezentanţii ONG-urilor care luptă pentru salvarea acestor clădiri au anunţat că vor înainta plângeri penale atât împotriva primarului general Sorin Oprescu, cât şi a altor factori de decizie ai municipalităţii, scrie
Puterea