BUCURESTI: Oprescu candideaza cu sprijin USL; Se redeschide Muzeul Antipa; Cristian Preda vrea la Primaria Capitalei; Laptop-uri cumparate cu acte false, vandute la colt de strada; Pistele pentru biciclete, ale nimanui; Perchezitii la videochaturile Capitalei
 |  |
 | Primarul Sorin Oprescu Foto: DomnulePrimar.ro
|
 |
 | |
Chiar dacă va rămâne independent politic, aşa cum a promis, Sorin Oprescu a anunţat că va candida la al doilea mandat de Primar General sub sigla alianţei PSD+PNL.
Actualul primar general a făcut declaraţia în cadrul unei emisiuni la Realitatea tv, vineri seară. "Am discutat de cel puţin două ori cu copreşedinţii alianţei. Va fi un parteneriat pe program, la care ei vor veni cu adăugiri" – a spus Oprescu.
Anterior, Sorin Oprescu a comentat afirmația lui Crin Antonescu, conform căreia primarul va fi susținut de USL pentru un nou mandat doar dacă va candida din partea Uniunii.
Edilul-șef al Capitalei a precizat că parteneriatele vor fi făcute "numai în condiții egale", scrie
B365
Muzeul Naţional de Istorie Naturală "Grigore Antipa" din Bucureşti îşi va redeschide porţile pe 17 septembrie, cu o expoziţie permanentă modernizată în urma unor lucrări demarate în urmă cu peste doi ani şi jumătate, se arată pe site-ul instituţiei.
Vizitatorii care vor merge la Antipa din această toamnă vor putea viziona exponatele binecunoscute ale muzeului, într-o altă formă de expunere, completată de info touch-uri, proiecţii, sunete şi lumini speciale. Totodată, colecţia muzeului s-a îmbogăţit cu peste 30 de trofee de vânătoare, donate de omul de afaceri Gheorghe Iaciu.
Pe larg in
Gandul
Mai multe percheziţii au loc pe Şoseaua Giurgiului din Capitală. În paralel, poliţiştii au descins la alte trei adrese. Sunt vizaţi cinci suspecţi de înşelăciune, acuzaţi că ar fi cumpărat cu acte false laptopuri de la firme de telecomunicaţii, pe care ulterior le-ar fi vândut.
Suspecţii vor fi duşi pentru audieri la Secţia 15 de poliţie, urmând ca, după audieri, să fie stabilit prejudiciul adus firmelor de telecomunicaţii, scrie
Realitatea.net
Democrat-liberalul Cristian Preda a anunţat, aseară, în cadrul unei emisiuni la B1 TV, că doreşte să candideze împotriva lui Sorin Oprescu în 2012, pentru Primăria Capitalei, în cazul în care va fi susţinut de partidul său, informează Mediafax.
"Eu cred că trebuie să discutăm serios în PDL despre această candidatură. Eu îmi declar disponibilitatea pentru a participa la această cursă electorală de la Bucureşti. Nimic nu mă va împiedica să intru într-o asemenea competiţie, dacă mă susţine PDL", a spus Preda.
Acesta a continuat, explicând că o candidatură independentă sau în afara PDL nu ar avea nici un sens în acest moment, noteaza
Jurnalul National
Despre starea pistelor pentru biciclete din Bucureşti s-a tot vorbit în presă - fără niciun rezultat. Pentru că Uniunea Europeană obligă la amplasarea de culuare de circulaţie destinate bicicletelor, pistele bucureştene au răsărit peste noapte. Şi au răsărit prost.
Fără să existe un proiect consecvent, fără ca utlizatorii finali, bicicliştii, să fie întrebaţi şi, poate cel mai important, fără să ne uităm în grădina vecinilor comunitari.
Căci, peste tot în Europa avem exemple despre modul în care se trasează o pistă. Majoritatea sunt pe şosea. Chiar şi pe trotuar, însă numai acolo unde lăţimea trotuarului o permite (fără ca traficul pietonilor să fie afectat, fără piste prin zone aglomerate/ieşiri din magazine, instituţii, staţii etc).
Mai mult, pista este clar delimitată de culoarul destinat pietonilor, de obicei înălţat. Mai multe in
Romania libera
În primele ore ale dimineții de astăzi, polițiștii bucureșteni au descins la 15 adrese în care 10 bărbați și șapte femei erau în direct pe videochat.
Polițiștii Serviciului de Investigare a Fraudelor din Sectorul 6 au intrat în sediul unor firme de pe strada Măriuca dar și în Popa Nan. Ei spun că asupravegheat de mai mult timp aceste locații și au constatat că în acest caz este vorba şi despre evaziune fiscală, cele mai multe dintre fetele care angajate în aceste locuri lucrând la negru.
Foarte multe dintre angajatele videochaturilor din Bucureşti lucrează la negru, mai spun anchetatorii care explică faptul că pentru banii câştigaţi, nu se achită niciun fel de taxe către stat. Pe larg in
Evz